top of page
Poza scriitoruluiLitoral Bulgaria

Recenzie Hotel Grifid Sentido Marea, 2021

Actualizată în: 13 dec. 2022

"Later edit: m-am amuzat teribil cu unii de aici, se prefac ca nu stiu limba romana, nici engleza. Cand avusesem micul conflict cu femeia de serviciu, se prefacea ca nu intelege nimic. Asa ca am luat aplicatia de traducere si am pus cu traducere in bulgara. Dar s-a dat de gol in momentul cand a citit perfect toata fraza in limba romana.


Pentru ca stiu cat de importante sunt recenziile, va las si eu parerea mea despre acest hotel. Este al doilea an consecutiv cand vin aici si totul e aproape perfect! Am ajuns la hotel la orele 11.00, stiam ca sunt probleme cu parcarea si de aceea am ales sa ajung mai repede, pentru a prinde loc! Cine ajunge dupa orele 12.00-13.00, slabe sanse sa mai prinda loc, te trimite in alta parte sa parchezi. Portarul este foarte de treaba, daca ajungi mai repede si nu ai loc, cu un tips te rezolva el imediat (la noi nu a fost cazul). Ne-am dus la receptie pentru check-in, dar ne-au dat doar un biletel pentru masina, pe care sa-l punem in geam si ne-au zis sa revenim dupa orele 14.00. Dupa 30 de min., au inceput sa apara turistii si am observat ca au inceput sa dea bratarile asa ca le-am cerut si noi! Camera ne-au dat-o dupa orele 14.00, pentru ca s-au decazat foarte greu unii (din cate am inteles, erau romani, au vrut sa stea si la pranz). Camera curata, destul de mare, aerisita, balcon cu vedere la mare unde aveam 2 scaune si o masuta - perfecte pentru cafeaua de dimineata. Personalul destul de amabil, salutau ori de cate ori ne intalneau, ne raspundeau la orice neclaritate sau intrebare. S-a intamplat ca intr- una din zile sa se infunde nitel toaleta, m-am dus la receptie si le-am zis, apoi imediat au rezolvat problema. Curatenie se face zilnic in camera sau cel putin asa ar trebui! A doua zi de cazare ne-au facut curat in camera, dar a treia zi nu! Am lasat asa, oricum nu era cine stie ce de curatat. Urmatoarea zi pe la amiaza, vazand ca nu au facut curat m-am dus la receptie si am intrebat de ce nu au facut curat, foarte mirati au zis ca ar trebui sa faca zilnic, fara sa cerem noi. Si-au cerut scuze, au spus ca vor transmite la personal sa faca curat! Cand a venit femeia de serviciu, era tare mirata de ce am cerut noi curat, ca ea nu vede nimic! Probabil astepta ceva, dar chiar nu am vrut sa-i dau, mi s-a parut prea cu tupeu. I-am aratat nisipul de pe jos, imediat a luat aspiratorul si s-a apucat de facut curat! A fost singura mica problema pe care am avut-o in acest concediu, pentru ca in urmatoarele zile au facut zilnic curat! Prosoapele le schimba zilnic, lenjeria la 2 zile! Mini-barul din camera e gratis, cu aprovizionare zilnica. Daca nu consumi, nu-ti aduce altele. Noi le luam pe plaja sau le puneam deoparte. Piscina curata, apa perfecta. Erau si diverse activitati la piscina sau pe plaja, dar nu prea am participat, deci nu pot spune prea multe. Sezlongurile pe plaja se ocupa incepand cu ora 6, in special cele din primele 2 linii. Normal, este interzisa rezervarea sezlongurilor, dar nimeni nu zice nimic! Ne-am conformat situatiei, asa ca am profitat si ne-am bucurat de rasarit aproape in fiecare dimineata - care e absolut superb. Se mai gasesc sezlonguri si pe la ora 8-9, dar in ultima linie. La piscina, se ocupa dupa orele 9. Meniul destul de variat, mancarea buna si cu gust. Este imposibil sa nu gasesti ceva pe gustul tau! Noi niciodata nu ne-am ridicat flamanzi de la masa, din contra, nici nu reuseam sa gustam din toate. Sucurile sunt ok, unele diluate, altele nu. La barul de pe plaja aveau si pepsi max, la sticla. Cina a-la-carte nu a fost pe gustul nostru, cumva ne-am asteptat la asta, pentru ca in ziua respectiva nu puteam noi sa alegem ce mancam, ci aveau fixata ziua pentru meniu tipic bulgaresc si noi ne-am asumat lucrul asta! Per ansamblu, a fost totul ok, noi am fost foarte multumiti. Erau foarte multi copii mici in hotel, marea majoritate romani! Ce am admirat foarte mult, a fost personalul hotelului! Toata ziua umblau ca furnicile! Uneori la restaurant se forma rand...destul de mare, asta pentru ca fiecare trebuia sa-si ia manusi si masca, apoi sa fie condus la masa dorita de catre un ospatar si rezerva masa cu un cartonas. Dar in ciuda la asta, ei efectiv alergau, erau cu zambetul pe buze si niciodata nu pareau obositi! Bravo lor!! Ca si concluzie, recomand hotelul Grifid Sentido Marea! PS. In majoritatea zilelor a fost vant, ancorat steagul rosu pentru ca erau valuri mari! Fiind abrupta intrarea in mare, daca nu erai atent riscai sa fii izbit de valuri. De aceea nu prea recomand aceasta plaja pentru copii. In schimb, este piscina cu tobogane care este perfecta pentru copii!! Las cateva poze poate va sunt utile!" Loredana #sentidomarea



36 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page