"Hotel Astoria (ex Riu) & Astoria Mare - Nisipurile de Aur.
Review pe scurt:
Camera - nota 10/10 Hotel (restaurant, piscina, zona de relaxare) - nota 10/10 (din punct de vedere al designului și al întreținerii). Restaurantul principal are o terasa cu o vedere foarte frumoasa la mare. Parcare - încăpătoare, sistem cu bariere - 9/10 Plaja și Beach Bar - 7/10. Deși nu sunt chiar puține, locurile nu fac fata numărului mare al camerelor. Nu găseai un șezlong la ora 16 sau dupa 8-9 dimineata. Beach bar-ul este la etajul unei terase, cam dificil de coborât cu paharele, dar problema este calitatea băuturilor. Se servește doar cola, fanta, sprite (oribil la gust), bere (îndoită cu apa), vin și cafea slaba. Management hotel - 7.5 /10 Restaurantul principal (diversitate mancare, calitate, gust etc) - 8/10 Comparatie cu hoteluri de top, precum Melia, Grifid Bolero etc (servicii + mancare) - 7 / 10 Restaurantul Italian - puține feluri de mâncare, multe nu au treaba cu specificul italian. Ma asteptam sa pot manca o specialitate italieneasca gătită de bucătari italieni sau în stil italian. Fac aici comparație cu Melia Sunny Beach, unde la restaurantul cu specific indian chef era un indian.
Review hotel și servicii:
Am ajuns astăzi la Hotel Astoria în jurul orei 11.30. Am parcat masina în ceea ce pare a fi noua parcare a hotelului, cu bariere, într-o asa zisa gradina.
De la recepția hotelului Astoria ni s-a comunicat ca suntem repartizați în corpul celalalt al hotelului, adica la Astoria Mare. Resortul este format din doua corpuri de clădire.
La recepție ni s-a comunicat ca nu este gata camera, insa ne-au pus brățările care ne ofereau acces la servicii. Mi-ar fi plăcut sa aflu informațiile esențiale direct de la recepție, fara sa fie nevoie sa intreb eu.
Am întrebat dacă pot parca în parcarea subterana, am primit acceptul și am plătit 20 leva/zi în avans, cu cardul. Paritatea lei/leva este mai buna decât la schimbul valutar. Aici a început aventura pentru noi. Ghinion, as spune. Barierele funcționeaza cu ajutorul unor camere. În sistem se înregistrează masina si o recunoaște după numarul de înmatriculare. Numai ca la noi sistemul dădea eroare și nu se deschidea bariera.
Se poate întâmpla oricui, insa am identificat aici niște minusuri, astfel: portarul care răspundea de parcare nu stia o boaba de engleza. Am sunat la recepție sa le spun ce se intampla, iar ei mi-au spus ca vine managerul. Pana am primit acces, a durat o ora și zece minute, pe ceas. Timp pierdut și nervi. Management slăbuț. Pana la urma a venit managerul și și-a cerut scuze.
Am parcat masina, apoi am mers sa luam masa în restaurantul principal.
Făcând comparație cu hoteluri precum Melia Sunny Beach, Grifid Bolero, Grifid Arabella etc., mancarea este mai puțin diversificata, iar prajiturile de astazi fără gust. Carnea la plita și porcul la cuptor mi-au plăcut, mai era carne de pui, de iepure, paste, pizza bună si legume prăjite in ulei sau la tava.
Din păcate, asa cum au mai spus și alții, stai la rand la orice, mai ales la cartofii prăjiți. Seara parca a fost mai lejer, cu condiția sa veniți atunci când deschide restaurantul.
Tot la management slăbuț as încadra și rezervarea la restaurantele celalalt (italian și asiatic). Daca stai în corpul celalalt, adica la Astoria Mare, te trimit pentru rezervare la recepția Hotelului Astoria, adica corpul principal, cand ar putea pur și simplu sa existe un sistem integrat de rezervare. Mai ales ca Restaurantul Italian este localizat la recepția corpului aferent Hotelului Astoria Mare.
Am optat pentru Family Room. Camera frumoasa, moderna, eleganta, curata, baie mare și curata, doua balcoane, televizor unde găsești și Digi24, aer condiționat și lenjerie curata. As remarca internetul în camera, dar și în hotel. Semnal foarte ok, merge impecabil. Nota 10.
Plaja este situata în dreapta hotelului, nu chiar în fata lui. Se ajunge repede, in maxim 1- 2 minute. Sezlongurile se ocupa repede, nu stau goale cum vedem la alte hoteluri, semn ca cererea este mai mare decât capacitatea efectiva. Întrarea în mare nu este atât de lina. Barul de pe plaja este o terasa cu etaj. Minusul ar fi faptul ca băuturile se pot lua de la etaj, nu de jos. Este o scara circulara care poate face dificila coborârea cu băuturile. Calitatea băuturilor de la barul de pe plaja este slaba.
Am observat ca seara sunt animatori pentru copii și apoi spectacole cu acces general. Nimic notabil.
Noi suntem aici doar pentru 3 nopți, ca o prelungire a sejurului în Bulgaria. Mergem apoi la Melia Grand Hermitage, de unde voi face o noua recenzie." Dan Emilian #astoria
Comments