top of page

Topola Skies, august 2024

Poza scriitorului: Litoral BulgariaLitoral Bulgaria

"Topola Skies, Balcic

Buna ziua,

Deși am vazut că în acest sezon s-a scris destul de mult despre Topola, las și eu câteva impresii "la cald" și incerc sa nu repet foarte multe informații din celelalte recenzii.

Așadar:

-rezervare făcută la final de iunie pentru 11-17 aug (6 nopți), 2 ad + 1 copil 10 ani, camera dubla de lux, all inclusive, prin Tr... Pla... = 7000 lei— with Cosmin Dranca.

Tariful a inclus si parcarea, accesul la Aqua Park, sauna.

- am ajuns dimineața, am preluat camera la ora 13:00, am primit brățările la ora 15:00 (se intra cu cina, se iese cu prânz). Până la primirea brățărilor, am avut acces la Snack Barul de la una dintre piscine.

- camera spațioasă, curata, cu tot ce ai putea avea nevoie. Curățenia se face zilnic. Lenjeria s-a schimbat după 3 nopți. Noi am avut vedere la Infinity pool și mare și priveliștea a fost de vis.

- mâncarea este din belsug, nu diferă foarte mult de la o zi la alta, dar se pot face multe combinații și nu te plictisești.

Noi nu mâncăm dulciuri, dar cele oferite păreau artificiale (toate verzi, roz, mov). Înghețata însă - excelenta.

Băuturile bune (marca locală Savoy), cafeaua - gustoasa.

Apa la dozator (la recepție dozatorul este disponibil 24/24h).

- resortul este situat pe o stâncă, la înălțime și la distanta de aprox 500 m (in coborâre pe jos) fata de plaja. Exista însă și microbuze care asigura transferul hotel-plaja și invers.

- plaja este mica, intima, apa deloc adâncă. Se poate sta cu cearșaf sau contracost pe șezlonguri. Plata la șezlonguri se poate face cu cardul.

- aquapark -ul este spectaculos (copilul de 10 ani s-au bucurat din plin de el). Consumația din interiorul lui se plătește separat, ce-i drept, așa cum s-a scris și în alte recenzii, dar cu regimul de all inclusive al hotelului nu știu ce ți-ai mai putea dori in aquapark care e lipit de hotel.

- Tiroliana e de mare efect, recomand sa nu ratați experiență (se plătește separat, dar face toți banii)

- animația primește de la mine 7/10, însă doar pentru că mi-a rămas la suflet echipa de animatori de anul trecut de la Effect Algara Beach, iar cei de la Topola nu se ridică la nivelul lor. Altfel, se poate considera că animația este ok.

- am trecut granița pe la Negru Vodă (la intrarea în Bulgaria duminica pe 11 august nu am așteptat deloc, la revenirea în țară, sâmbătă, 17 aug, am așteptat 1h30 min)

Concluzie:

Am ales hotelul pentru proximitatea fata de granita și Aquapark. Are un raport calitate-pret corect, am apreciat curățenia, dotările, nu ne-a lipsit nimic.

Recomand fara ezitare!

P.s. de mare efect au fost codițele pe care fetița și le-a facut în Resort (vezi poza atasata) pentru care am platit cu cardul (recomand Revolut) cu o rata de conversie aproape de BNR." Raluca #topolaskies



8 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page