top of page
Poza scriitoruluiLitoral Bulgaria

Tiara Beach, august 2023

"Bună tuturor! Aș vrea să vă las o nouă recenzie despre Hotelul Tiara Beach din Sunny Beach. A fost o altă vacanță reușită la acest hotel. Au avut loc și renovări la restaurant și terasă. Mesele și scaunele au fost schimbate, terasa a fost lărgită, acum există și zonă “no smoking” și zonă unde se poate fuma. Un plus ar mai fi și zona pentru bebeluși cu borcănașe, lapte praf. Mânacrea bună, diversificată, cafeaua a fost schimbată si este mult mai bună. Personalul de la restaurant și Snack Bar folosesc mănuși de unică folosință. Sunt foarte zâmbitori și ospitalieri. Noi am făcut rezervare pentru o cameră dublă cu vedere la parc, dar când am ajuns ni s-a dat cu vedere la mare. Într-adevăr nu se vedea marea deoarece în fata hotelului se află dune de nisip,dar nu ne-a deranjat. Este mai puternic zgomotul pe partea din față, pentru familiile cu bebeluși sau copii mici nu recomand camerele pe față, mai ales că aceștia au nevoie de odihnă după-amiază. Pe noi nu ne-a deranjat, ba chiar a fost o experiență foarte frumoasă. Camerele mari, spațioase, curate. Curățenie se face în fiecare zi. Prosoapele se schimbă doar dacă le lăsați pe jos, așa cum scrie în regulamentul pe care îl găsiți la baie lângă produsele de igienă pe care vi le pun la dispoziție. Mi se pare o idee foarte bună,pentru a nu se mai face atâta risipă de apă și detergent. Acum în cameră există și aparat de cafea, 2 capsule, 2 pliculețe de ceai diferite, fierbător, 4 cești, 2 lingurițe și 4 pahare. Balconul dispune de 2 scaune, măsuță, uscător și scrumieră pentru fumători. Piscina este curată, numărul de șezlonguri a fost suplimentat, am găsit la orice oră, bineînțeles nu pe primul rând, dar nu a fost o problemă. Un minus ar fi că se pun prosoapele de dimineață pe șezlonguri și apoi turiștii le lasă și pleacă la plajă (și subliniez că nu erau români pentru că se aruncă de cele mai multe ori spre noi pe acest subiect). Piscina interioară, nu este încălzită. Noi am stat la etajul 2, apa caldă venea la orice oră. Plaja din fata hotelului Burgas foarte curată. Șezlongul 10 leva și umbrela 10 leva. Parcarea este 20 leva/noapte, este păzită. Într-o seară am mers cu mașina la Nessebar, iar locul nu a fost ocupat de altcineva. La fel și in ultima zi am întrebat la recepție dacă putem lăsa mașina în parcare după check-out, răspunsul a fost bineînțeles afirmativ din partea doamnei de la recepție, nu a trebuit să mai plătim altceva pentru alte câteva ore pe care le-am petrecut atât la plajă, cât și la piscină. Entertainmentul este foarte bine pus la punct. Sport în apă, polo, jocuri pentru adulți și copii. Și seara se fac spectacole, mini-disco pentru copii, joculețe în care integrează și adulții. A fost o vacanță super! Am făcut rezervarea direct la hotel în luna Ianuarie. Pentru 2 adulți și un copil de 17 ani, care e considerat adult, 6 nopți, All Inclusive, pentru o cameră cu vedere la parc 1127 de euro. Am primit un upgrade gratuit la cameră, nu știu din ce cauză, dar a fost totul ok. Cu siguranță și anul viitor vom alege aceeași variantă. Dacă mai are cineva vreo întrebare legată de acest hotel,raspund cu drag!" Bianca #tiarabeach



49 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentários


bottom of page